Sari la conținut
GLISSANDO
Cerere ofertă +40.256.497.702

· 3 min de citit

Sfaturi din bătrâni – NOIEMBRIE

Luna NOIEMBRIE SFATURI DIN BĂTRÂNI, PENTRU GOSPODARI Dacă de Sf. Mihai, frunzele pomilor nu-s căzute, iarna va fi grea. Dacă plouă la început de noiembrie, Crăciunul va fi geros. Dacă ies șoarecii de camp, iarna e…

Luna NOIEMBRIE

SFATURI DIN BĂTRÂNI, PENTRU GOSPODARI

Dacă de Sf. Mihai, frunzele pomilor nu-s căzute, iarna va fi grea. 
Dacă plouă la început de noiembrie, Crăciunul va fi geros.
Dacă ies șoarecii de camp, iarna e departe.
Cum e noiembrie, așa va fi ianuarie.

Via și vinul

  • Culege strugurii răscopți din vie.
  • Dă sapa mare la vie dacă nu ai terminat-o încă.
  • Încheie degrabă îngropatul viei.
  • Dacă ai trebuință, fă plantările de toamnă.
  • Dacă vremea a fost rece și vinul e acru, fă, spre sfârșitul lunii, primul pritoc* de după fermentația zgomotoasă.
  • Aerisește pivnița ziua și astup-o noaptea.
  • Grijește de strugurii puși la păstrat. Alege-i, afumă încăperea o dată pe săptămână.
  • Gunoiește via.
  • Grijește fierberea mustului. Pune un săculeț de nisip pe vrani** ca să nu intre aer. Fierberea să nu fie nici prea înceată și nici prea grăbită. Dacă fierbe încet, acoperă butea cu o haină de lână. Dacă fierbe grăbit, stropește butea cu apă.
  • Adună parii din vie.

Grădini și stupi

  • Acoperă cu paie legumele ce rămân în grădină.
  • Întocmește gardul viu. Scoate morcovii.
  • Paturile calde trebuie rigolate și gunoite.
  • Scutește albinele de frig. Dă-le drumul să zboare în zilele calde. Hrănește stupii slabi. Urdinișul*** să fie foarte mic.

La câmp

  • Gunoiul de animale, pus în pământ, hrănește plantele, reduce aciditatea, produce substanțe chimice și căldură.
  • Gunoiul de grajd, de cal, măgar sau oi, este cald și se administrează pământurilor grele, lutoase. Gunoiul de porc și vacă e rece și se administrează la pământurile ușoare.
  • Și-n această lună se mai poate semăna, dacă vremea este potrivită și pământul nu este prea rece.
  • Adună frunzele, amestecă-le cu gunoi și pământ.
  • Ară adânc acolo unde ai să sameni porumb.
  • Cară gunoi la câmp. Taie tufele și spinii.
  • Se scot napii albi

Cămara, pivnița și podul. Proviziile

  • Înlătură din poamele ce le-ai pus la păstrare pentru iarnă pe cele ce se strică: dă-le la porci.
  • Pune varza la murat pentru iarnă și acoperă putina cu o pătură curată. Pritocește* zeama verzei, regulat, în fiecare săptămână, până se acrește și se limpezește.
  • Verifică comina**** de prună.

Păsările, ograda şi uneltele

  • Îngrașă gâștele.
  • Verifică podurile și acoperișurile sub care ai depozitat bucatele. Pune otravă pentru rozătoare.

Vitele

  • Pune în podul grajdului fân, să nu le fie frig vitelor.
  • Izolează bine grajdul de frig.
  • Hrănește vitele cu nutreț de iarnă.

Pomii fructiferi şi livezile

  • Când a căzut frunza, orice pom poate fi răsădit.
  • Pune sălcii.
  • Pe vreme domoală se răsădesc pomii la loc definitiv.
  • Se gunoiesc pomii cu gunoi putred, cenușă și urină apătoasă.
  • Acoperă trunchiul pomilor tineri. Curăță pomii de ouă de omizi.
  • Seamănă sâmburii de poamă înainte de îngheț.
  • Fă gropi pentru pomii de plantat primăvara.
  • Scoate pădureții și așează-i în groapă, acoperiți cu paie, dacă vrei să altoiești iarna, în casă.
  • Dacă nu îngheață, mai udă livezile și gunoiește cu gunoi de grajd.

* pritóc, pritócuri, s.n., adj. 1. (pop.) pritocire, pritocit, pritoceală. 2. (înv. și reg.) vas pentru pritocirea vinului. 3. (adj.; înv. și reg.; în sintagma) vin pritocit = vin tras de pe drojdie (prin cep).

PRITOCÍ, pritocesc, vb. IV. Tranz. A turna vinul dintr-un butoi în altul, după fermentație, pentru a-l limpezi (prin separarea de drojdia care s-a așezat la fund);
p. gener. a turna un lichid dintr-un vas în altul. A scoate și a turna la loc, de mai multe ori la rând, zeama dintr-un vas cu murături, cu varză acră, pentru a dizolva sarea depusă la fund.
Fig. A muta dintr-un loc în altul.

** vránă (-ắni), s. f. Gaură de butoi, cep.

*** urdiniș, urdinișuri, s. n. Deschizătură îngustă într-un stup, pe unde ies și intră albinele.

**** comină s. f. (Regional) Tescovină. A clădit o căzănărie cu două cazane, spre a scoate rachiu din comina ce aduc oamenii.

Publicat la · GLISSANDO

Distribuie

Ai nevoie de recomandare?

Specialiștii GLISSANDO te pot ajuta

Spune-ne cultura, faza de creștere și problema identificată, iar noi îți recomandăm schema de tratament potrivită.

Citește în continuare

Alte articole

TRUSA GRĂDINARULUI DIBACI

Specialiștii GLISSANDO au creat pentru dumneavoastră, un pachet care conține produse fitosanitare de strictă…

Citește

Gama de îngrășăminte BioGuano

BioGuano este o gamă de îngrășăminte 100% organice, pure și echilibrate, numărându-se printre îngrășămintele de cea…

Citește

Consultanță de specialitate

Experții GLISSANDO vă stau la dispoziție

Recomandări de tratament, scheme tehnologice și suport pentru fiecare cultură. Peste 30 de ani de experiență în agricultura românească.

Adăugat la cerere

Vezi lista