Sari la conținut
GLISSANDO
Cerere ofertă +40.256.497.702

Produse › Protecția plantelor

PRINCIPAL

Erbicid selectiv pentru porumb în combaterea buruienilor graminee anuale şi perene şi a buruienilor cu frunză lată

PRINCIPAL Preț la cerere

Despre produs

Fișă tehnică

Substanță activă
42,9% nicosulfuron + 10,7% rimsulfuron
Formulare
granule dispersabile
Doza recomandată
Principal: 90 g/ha + Trend în doză de 250 ml/ha.
Ambalaj
180 g / 450 g

Principal, din gama de erbicide pentru porumb, este absorbit prin frunze și este rapid distribuit sistemic în toate organele plantei, inclusiv în rizomii plantelor perene.

După aplicare buruienile sensibile se opresc din creștere, urmează decolorarea și necrozarea nervurilor după 5-10 zile, iar distrugerea completă durează până la trei săptămâni.

Numai porumbul este capabil să metabolizeze ambele substanţe active.

Umiditatea este un factor important în obţinerea eficacităţii maxime a erbicidelor.

După 4-6 ore de la aplicare, erbicidele nu mai sunt spălate de ploaie.

Acţiunea erbicidelor este îmbunătăţită în condiţii eco-climatice dificile dacă se adaugă în rezervor surfactantul Trend – 250 ml/ha.

Rotaţia culturilor nu este afectată de utilizarea erbicidului. În primăvara următoare se poate semăna orice cultură.

Dacă, după aplicarea erbicidelor, din gama de erbicide pentru porumb, cultura de porumb a fost distrusă din diferite cauze, se poate reînsămânţa numai porumb sau soia în intervalul de 4 luni de la aplicarea erbicidelor.

Nu se recomandă administrarea produselor la loturile semincere, linii consangvinizate, porumbul zaharat, porumbul pentru floricele, porumb alb. Culturi sensibile: rapiţă, muștar, sfeclă, legume.

Pentru utilizarea la hibrizi noi se recomandă consultarea producătorului de sămânţă.

Nu se aplică împreună cu insecticide organofosforice sau erbicide pe bază de bentazon.

Pentru îmbunătăţirea spectrului de acţiune poate fi amestecat cu dicamba, 2,4 D, SDMA sau mesotrione.

Eficacitate maximă în combaterea gramineelor perene.

Flexibil în aplicare până la 8 frunze ale porumbului.

Eficacitate asigurată în condiţii dificile (stres hidric, buruieni avansate în vegetaţie) prin utilizarea surfactantului Trend®.

Reduce rezerva de bururieni perene.

­­­:

Pentru o bună eficacitate se recomandă aplicarea erbicidelor când buruienile graminee perene au până la 15-20 cm înălţime.

Pe solele cu infestare mare de graminee anuale sau când nu s-au aplicat erbicide preemergente maximul de eficacitate se obţine când buruienile graminee au răsărit în masă și nu au depășit stadiul de înfrăţire.

La infestări mai puternice cu buruieni cu frunza lată sensibile, aplicarea se face când majoritatea buruienilor au răsărit și se află în faza de 2-4 frunze.

Pentru combaterea buruienilor cu frunză lată anuale și perene rezistente, poate fi amestecat cu dicamba, 2-4 D, SDMA, mezotrione.

Este selectiv pentru majoritatea hibrizilor de porumb cultivaţi, dar se recomandă consultarea producătorului de sămânţă înainte de utilizare

După perioade reci cu temperaturi sub 10° C sau o perioadă lungă cu precipitaţii se aşteaptă câteva zile pentru refacerea stratului de ceară (cuticulă).

Nu se recomandă aplicarea la temperaturi peste 25° C, insolaţie puternică și deficit hidric.

Cod produs
GLS-2900
Disponibilitate
În stoc la comandă
Categorie
Erbicide
Ambalare
Conform producător
Producător
—
Preț
La cerere
  • Livrare naționalăPrin rețeaua GLISSANDO
  • Produs autorizatFișă de securitate disponibilă
  • ConsultanțăRecomandare de dozaj

Produsele fitosanitare se eliberează doar către persoane cu atestat sau prin fitofarmaciile autorizate. Pentru recomandarea dozei și a schemei de tratament, contactați un specialist GLISSANDO.

Consultanță de specialitate

Experții GLISSANDO vă stau la dispoziție

Recomandări de tratament, scheme tehnologice și suport pentru fiecare cultură. Peste 30 de ani de experiență în agricultura românească.

PRINCIPAL

Preț la cerere

Adăugat la cerere

Vezi lista